Val de disponibilizări la stat. Ce prevede al doilea pachet de austeritate, prevede o mai bună colectare a veniturilor la buget, dar și reducerea considerabilă a numărului de posturi din administrația publică.
Val de disponibilizări la stat. Ce prevede al doilea pachet de austeritate. Proiectul de lege privind adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative reducerea substanțială a cheltuielilor publice prin reducerea numărului de bugetari:
◦ 6.060 de posturi de consilieri personali, ceea ce va aduce o economie de 193,92 milioane lei pe ultimele 4 luni din 2025 și 581,76 milioane lei economie anuală.
◦ Reducerea cu 20% a posturilor din instituțiile prefectului.
Reducerea personalului din poliția locală, în funcție de numărul de locuitoriÎn pachetul 2 de măsuri se redimensionează numărul de polițiști locali, în funcție de dinamica socială, respectiv de situația demografică a unităților administrativ teritoriale. Astfel, punctul 3 din Anexa 1 se modifică și se completează pentru poliția locală astfel:
a) un post pentru fiecare 1.200 de locuitori pentru comune, oraşe, municipii, şi sectoare ale municipiului Bucureşti;
b) un post pentru fiecare 6.500 de locuitori pentru judeţe, respectiv municipiul Bucureşti;
c) unităţile administrativ-teritoriale cu numărul locuitorilor mai mic de 4.500 nu pot înființa poliție locală decât dacă pot asigura din venituri proprii integral cheltuielile cuprinse în secțiunea de funcționare. În acest caz numărul este de maxim 3 polițiști locali. Numărul posturilor astfel determinat poate fi prevăzut şi utilizat numai pentru serviciul public de poliţie locală, respectiv serviciul de pază a obiectivelor de interes judeţean;
d) numărul maxim de posturi rezultat cuprinde funcționari publici care ocupă funcții publice specifice de polițist local, funcționari publici care ocupă funcții publice generale și personal contractual.
Limitarea salariilor◦ Plafonarea salariului președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice – ANRSC – economie estimată: 190.812 lei/an.
Pentru determinarea reducerii cheltuielilor salariale ale personalului încadrat la cabinetele demnitarilor ale căror posturi se reduc a fost luat în calcul un salariu brut de 8.000 de lei.
Pentru determinarea reducerii cheltuielilor salariale ale președintelui ANRSC a fost luat în calcul un salariu brut de 15.901 lei, pentru determinarea reducerii cheltuielilor salariale ale membrilor consiliului de administrație ai ANL a fost luată în considerare o indemnizație brută de 2.877 lei, iar pentru determinarea reducerii cheltuielilor salariale ale membrilor consiliului de administrație ai ANCPI a fost luată în considerare o indemnizație brută de 3.328 lei.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro
