Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri, 1 octombrie, cod portocaliu de vreme deosebit de rece, ploi torențiale, intensificări ale vântului, ninsori, valabilă în intervalul 2 octombrie, ora 10 – 4 octombrie, ora 20. Șefa ANM anunță ninsori abundente și viscolite.
ANM anuntă vreme deosebit de rece, azi maxime între 7 și 17 grade, dar de mâine și până sâmbătă așteptăm temperaturi mai scăzute, în special în partea de sud a țării, care va fi cea mai afectată în următoarele 3 zile. Ne vom situa într-o vreme deosebit de rece, fenomenele cele mai severe vor fi de mâine până sâmbătă. Ne așteptăm să plouă abundent în Oltenia, Muntenia, sunt zone care pot acumula cantități de 70-90 l/mp.
Pe de altă parte, vor fi intensificări ale vântului în partea de sud și sud-vest, iar la munte va continuă să ningă, în special în Carpații Meridionali și de Curbură, ninsori abundente și viscolite. Stratul de zăpadă va fi unul foarte consistent. Aspect de iarnă în zonele montane, iar în zonele joase – ploi și intensificări ale vântului”, a declarat Florinela Georgescu la România TV.
De asemenea, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, avertizări cod galben şi cod portocaliu de inundaţii şi depăşiri ale Cotelor de apărare, valabile începând de joi după-amiaza în opt bazine hidrografice, pe Dunăre şi pe râurile din Dobrogea.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

