Sub acest titlu-întrebare, stă o invitație de a ne gândi nu atât la urări și lucruri bune de dorit pentru noul an, cât la acele decizii pe care le luăm la timp de bilanț, de tras linie. Ce avem în plan să facem? În engleză, se numesc „resolutions”, dar cuvântul „rezoluție” are alte semnificații în română și deci nu îl putem adapta acestui context. Pe scurt, ar fi vorba de angajamente față de sine însuși.

Luna ianuarie vine poate pentru mulți cu dorința de a face mișcare, sport, plimbări, sau de a ține diete, după o perioadă de sedentarism și de mâncare mai îmbelșugată. Ne ducem așadar corpul la sală. Dar mintea? Pe aceasta unde o ducem? Probabil trebuie și ea dusă la sala ei, la bibliotecă sau la informații, cărți, gândire. Inima? Unde este acea sală a inimii, unde să lași balastul de amărăciune, egoism, judecată și mândrie?

Aici, fiecare cu credința sa și cu ceea ce consideră că îl ajută cel mai mult. Și sunt multe rețete, dar probabil calea prin care ești cel mai bine echipat și apărat este calea arătată de biserică. Calea lui Hristos: „Eu sunt calea, adevărul și viața.”

Conform sfinților părinți (a se vedea și Sfântul Serafim de Sarov, sărbătorit chiar azi, 2 ianuarie) scopul acestei vieți pământești este dobândirea Duhului Sfânt. Iar o slujbă plină de harul Său, cea mai mare minune a zilelor noastre, este însăși sfânta liturghie. Cred așadar că deasa participare la liturghie ne poate ajuta pe toți – și este una din hotărârile mele pentru anul 2025. Pe de altă parte, am observat că acel har primit la liturghie se poate destul de lesne risipi, dacă nu ne străduim, cu încăpățânare chiar, să îl păstrăm.

Părintele Nicolae Steinhardt vorbea de delicatețea Duhului Sfânt, care se retrage ușor, care nu se impune cu forța. Citeam undeva despre un sfânt care a avut o viziune dumnezeiască, iar apoi trei zile și-a ținut ochii închiși pentru a se concentra asupra celor văzute și pentru ca lumea, cu stimulii ei și cu frumusețea sa adeseori mincinoasă, să nu îi fure acea imagine, acea amintire. Practic, sfântul a refuzat ca pentru 3 zile să dea minții sale altă hrană și altă imagine obținută prin vederea ochilor fizici, pentru a nu pierde gândul la descoperirea dumnezeiască.

Așadar, momentele noastre de har și de apropiere duhovnicească sunt delicate și amenințate a se risipi, a ne fi furate de lume sau de gânduri și înclinații proprii. Care ar fi aceste dăunătoare înclinații proprii? Fiecăruia, ale sale slăbiciuni. Adicții, răutate (față de alții sau față de sine însuși), mânie, mândrie, lenevie etc. Dar pentru că vorbim de hotărâri pentru 2025 și pentru că o privire prea generală nu poate ținti destul de clar ceea ce vreau să exprim, o să recurg la riscanta și urâcioasa coborâre în subiectivitate.

Așadar, în ceea ce mă privește, am observat că ceea ce mă tulbură cel mai tare și mă scoate dintr-o stare de liniște este gândul de judecată asupra celorlalți, dar și dorința bine intenționată de a mă pronunța asupra adevărului și dreptății. A tăcea când adevărul este atacat – asta este o lașitate (consider în continuare așa). A nu lua apărarea celui nedreptățit, la fel. Numai că… Atunci când nu iei apărarea adevărului pentru el însuși, în mod absolut, ci o faci prin contrazicerea și convingerea (sau mai curând învingerea) cuiva (devenit oponent), atunci nu mai sunt așa de sigură că atitudinea este cea corectă.