Zâmbetul de joi – Jurnal de țară

Există o tendință printre tinerii creatori de conținut, mutați la țară, de a prezenta viața lor acolo. În proporție covârșitoare, videoclipurile din România seamănă cu cele ale fermierilor de peste Ocean.

În general, ni se prezintă activități de grădinărit, creștere de animale și apoi gătit cu ingrediente obținute în gospodăria proprie. Nimic greșit în asta (ba e chiar inspirațional, motivant), însă ceva rămâne incomplet. Fie că vorbim de România sau de alte țări (în general, vestice) aceste familii trăiesc și, de fapt, nu trăiesc la țară, la sat. Sunt simultan în mijlocul unei comunități, dar și în afara ei, deoarece nu au mare legătură cu ea. Și, nu de puține ori, nici nu doresc să aibă. Când nu te înțelegi cu vecinii, în satul tradițional asta e o chestiune văzută ca un dezavantaj cert.

Însă pentru omul modern, alienat, a stabili relații de bună vecinătate a devenit mai curând superfluu, neimportant. Nici nu mai căutăm o reală apropiere de ceilalți săteni sau măcar de vecinii imediați. Cumva, a avea vecini buni înseamnă pentru omul modern a stabili un pact de neagresiune cu ei: nu te deranjez, nu mă deranja.

Creșterea confortului și a înlesnirilor moderne a redus și nevoile reciproce de ajutor. Nu mai batem la poarta celuilalt pentru o cană de faină sau de zahăr. Nu mai avem nevoie să împrumutăm unelte. Și așa mai departe. Nevoia ne apropie, crescând prilejurile de interacțiune, ajutor, recunoștință. Când traiul îndestulat îți reduce nevoile, nu mai rămâne decât interacțiunea la urgență. Și atunci, surpriză, nu ai întotdeauna pe cine te baza, deoarece poteca de la vecin la vecin s-a astupat, a fost înghițită de buruieni.

Îmi amintesc că la bunicii din partea mamei, spre ambii vecini nici măcar nu exista portiță de trecere, ci doar un pârleaz – adică un fel de spărtură în gard, cu trecere mai înaltă, pe o mică treaptă de lemn. Pârleazul era foarte ușor de trecut de oameni, dar rămânea obstacol pentru păsările de curte sau pentru vite. Practic, pârleazul este un simbol al încrederii și înțelegerii între vecini – o trecere permanent deschisă, fără zăvor, lacăt sau cheie. Este și o invitație permanentă la vizită, în ambele direcții.

Citește și