Ministerul Energiei afirmă, miercuri, despre exportul viitor, după 2027, a unei cantităţi de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, de către OMV Petrom către o companie majoră din Germania, că reprezintă un pas firesc în cadrul unui proiect de importanţă strategică pentru ţara noastră şi pentru Europa.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, arată că narativele iresponsabile de tipul vânzării de gaz românesc ca preţ al aderării la Schengen sunt periculoase şi complet false, iar o logică de bază ne arată că vorbim despre o cantitate infimă, despre piaţa germană, partener strategic pentru România şi despre valorificarea unei resurse care înseamnă venituri în plus pentru român, fără să afecteze în niciun fel piaţa naţională a energiei.

Ministerul Energiei a venit miercuri cu precizări faţă de informaţiile privitoare la acorduri privind exporturile de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, arătând că România şi-a asumat rolul de lider în sectorul energetic european. ”Informaţiile referitoare la exportul viitor, după 2027, a unei cantităţi de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, de către OMV Petrom către o companie majoră din Germania, reprezintă un pas firesc în cadrul unui proiect de importanţă strategică pentru ţara noastră şi pentru Europa”, precizează instituţia.

MInisterul mai arată că, pentru o clarificare completă şi pentru a linişti orice temeri, subliniază că volumul exportat către Germania, conform datelor disponibile public, reprezintă sub 1% din producţia totală estimată a zăcământului Neptun Deep.

”Aceasta este o proporţie infimă, întrucât Neptun Deep are rezerve evaluate la peste 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. Mai mult, aceste estimări pot creşte semnificativ pe măsură ce operaţiunile de foraj avansează. Ne asigurăm că această resursă va fi utilizată responsabil pentru beneficiul României şi al cetăţenilor noştri. Fiecare partener în proiect, atât Romgaz, cât şi OMV Petrom, este responsabil pentru propriile decizii de comercializare a gazului exploatat în viitor, în condiţiile legii şi cu protejarea securităţii energetice a României”, precizează ministerul într-un comunicat. Potrivit Ministerului Energiei, exportul face parte din planul de business al proiectului Neptun Deep şi reflectă angajamentul României de a contribui la securitatea energetică europeană. ”A ajuta Europa să scape de influenţa rusească asupra resurselor energetice este un obiectiv care ne interesează, în spiritul solidarităţii europene şi a pieţei unice. Acest pas reconfirmă poziţia României de pilon regional al securităţii energetice a Uniunii Europene”, arată ministerul.

”România este deja cel mai mare producător de gaze naturale dintre statele membre ale Uniunii Europene, ca urmare a creşterii producţiei Romgaz din 2024 şi reluarea marilor exploatări, inclusiv în perimetrul Caragele. Prin producţia actuală, de circa 8-10 miliarde Nm³, România îşi acoperă integral consumul, fără a depinde de importuri. Din 2027, producţia anuală a României se va dubla, până la 18-20 miliarde Nm³. Vom produce aşadar încă din primul an de exploatare o cantitate de gaze de cel puţin două ori mai mare decât consumul intern actual al României.