Magazinele Profi din judeţul Olt vor deveni Mega Image după achiziția realizată de Ahold Delhaize, care va cesiona 87 de magazine pentru a respecta cerințele Consiliului Concurenței. Gigantul internațional de vânzări cu amănuntul Ahold Delhaize, companie belgiano-olandeză care operează în România sub brandul Mega Image, a finalizat achiziția rețelei de retail alimentar Profi Rom Food SRL, de la MidEuropa, pentru o sumă estimată la 1,3 miliarde de euro.
Citeşte şi: Restaurantele din Olt, nereguli privind securitatea la incendiu. Pompierii au aplicat amenzi în valoare de peste 120.000 lei
Pentru a respecta cerințele Consiliului Concurenței, Mega Image va cesiona 87 de magazine din 44 de localități, unde activitățile celor două rețele se suprapun, pentru a preveni posibile efecte negative asupra consumatorilor. Cum în judeţul Olt nu există magazine Mega Image, toate cele supermarketurile Profi a urma să activeze în curând sub noul brand.
Mega Image se angajează să concesioneze 87 de magazine din 44 de localităţi în care activităţile sale se suprapun cu cele ale Profi şi ar putea conduce la reducerea posibilităţilor de alegere ale consumatorilor, după preluarea Profi Rom Food SRL. Angajamentul este anunțat de Consiliul Concurenţei, care supune dezbaterii publice acest al doilea set de propuneri ale Delhaize „The Lion” Nederland BV (Mega Image) pentru a înlătura îngrijorările identificate pe piaţa comercializării cu amănuntul de produse de consum preponderent alimentare, în cazul preluării Profi Rom Food SRL.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro
