Indicele pan-european Stoxx 600 a închis marţi în creştere cu 0,4%, în timp ce sectoarele şi principalele burse europene au avut o evoluţie mixtă, în timp ce investitorii au analizat primele ordine executive semnate de preşedintele Donald Trump, transmite CNBC.
Indicele DAX al Germaniei a oscilat între creşteri şi scăderi, încheind ziua cu un avans de 0,24%, după ce luni atinsese un nivel record. CAC40, al bursei din Paris, a urcat cu 0,48% şi FTSE 100, al bursei din Londra, cu 0,33%. Indicele italian FTSE MIB a scăzut cu 0,23%.
Acţiunile dezvoltatorului de energie eoliană offshore Orsted au scăzut cu aproximativ 10,7%, după ce compania a anunţat pierderi de 12,1 miliarde de coroane daneze (1,7 miliarde de dolari) legate de proiectele sale pentru turbine eoliene offshore din SUA.
Pe de altă parte, acţiunile băncii online suedeze Avanza au crescut cu 13%, în urma anunţului unui profit operaţional anual de 2,6 miliarde de coroane suedeze (240 de milioane de dolari), reprezentând o creştere de 14% faţă de anul precedent.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

