Cel de-al 200-lea magazin Carrefour Express va fi inaugurat pe data de 22 decembrie. Doar anul acesta, compania a inaugurat 27 de magazine în acest format, dintre care 19 integrate și 8 în sistem de franciză.
Extinderea rețelei a inclus în mai multe orașe din țară, cu deschideri în Brașov, Galați, Constanța, București, Cluj, Ploiești, Mureș, Suceava, Buzău, Bacău, Ilfov, Craiova și Călărași. Odată cu inaugurarea acestor noi unități au fost create peste 200 de noi locuri de muncă.
De asemenea, expansiunea formatului a fost realizată inclusiv în zone rurale, precum Măicănești (jud. Vrancea) și Bolotești (jud. Vrancea), precum și în zone periurbane, precum Voluntari, Popești-Leordeni și Năvodari.
Retailerul vizează ca în 2026 să accelereze planurile de dezvoltare a formatului Express, cu mai multe deschideri planificate decât în anul 2025, atât proprii, cât și în sistem de franciză alături de antreprenori locali.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

