Arhitecții „Operațiunii Pânza de Păianjen”, efectuată în adâncimea teritoriului rus, s-au inspirat de la cartelurile de droguri pentru modalități de a introduce ilegal zeci de drone peste graniță, a dezvăluit șeful serviciului de securitate (SBU) din Ucraina, Vasil Maliuk relatează Business Insider.
Acesta a declarat într-un interviu difuzat marți că echipa sa a valorificat experiența în lupta împotriva criminalității internaționale pentru orchestrarea acestui atac de mare complexitate, pregătit luni de zile.
Operațiunea Pânza de Păianjen a presupus transportul a zeci de drone ascunse în camioane, în apropierea a patru aerodromuri unde erau staționate bombardiere rusești.
„Apropo de logistică trebuie să menționez că ne-am inspirat din experiența noastră în combaterea criminalității transnaționale, atunci când am studiat în detaliu modul în care cartelurile internaționale ale drogurilor livrează în secret diverse substanțe interzise în diferite colțuri ale lumii, fără a fi detectate de autoritățile vamale și de frontieră”, a declarat Maliuk pentru postul de televiziune ucrainean My-Ukraina.
Acesta a explicat că atacul a fost realizat pe tiparul unuia anterior asupra Podului Crimeei, când un camion încărcat cu explozibili a explodat, avariind serios ruta feroviară și terestră.
În ambele situații, Ucraina a acționat cu ajutorul funcționarilor vamali, și nu al unor contrabandiști.
„Care sunt, prin natura lor, foarte corupți. La un moment dat, au jucat în avantajul nostru prin livrarea cabinelor pe care le-am menționat”, a spus el referindu-se la structurile de lemn în formă de casă în care au fost ascunse dronele.
Cum au acționat ucrainenii
Maliuk a declarat că Ucraina, prin intermediul agenților săi din Rusia, a înființat o companie de transport care a achiziționat cinci vehicule și a închiriat spațiu de depozitare în vederea operațiunii.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro
