Comisarii europeni analizează strategia Trump ca pe o dezangajare masivă a Statelor Unite față de continentul european. Toate declarațiile sale de campanie sunt luate în serios: viitorul președinte intenționează să-i împingă pe europeni să-și asume responsabilitatea pentru propria apărare, agitând în același timp amenințarea unui război comercial pentru a obține concesii. Ecuația este destul de clară: reducerea implicării americane, maximizând în același timp beneficiile pentru Washington.

Mai prozaic: să plătească mai puțin pentru a câștiga mai mult”, explică Le Point. În aceste condiții, în cadrul Comisiei Europene ”predomină ideea unei linii conciliante pentru a cumpăra clemența lui Donald Trump”, dar în același timp Comisia ”pregătește și un al doilea răspuns, mai ofensiv, care presupune măsuri de reciprocitate în cazul unui război comercial și vizarea sectoarelor strategice americane”. Această abordare include, de asemenea, consolidarea parteneriatelor comerciale cu alți aliați precum Mexic și Canada, care vor fi, de asemenea, victime ale atacurilor comerciale americane”, mergând pe ”ideea de a arăta că Europa are alternative și nu va ezita să le folosească, scrie Le Point.

Apelul constructorilor europeni de automobile

Constructorii europeni de automobile au cerut joi Uniunii Europene să evite un război comercial cu SUA, cu patru zile înainte de investirea lui Donald Trump, informează AFP.

Un război comercial ar putea ‘provoca suferințe considerabile sectorului’, a subliniat directorul general de la Mercedes-Benz, Ola Kallenius, care este și noul președinte al Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), cu prilejul Salonului auto de la Bruxelles.

Donald Trump, care va fi investit luni, 20 ianuarie, în postul de președinte al SUA, a amenințat în repetate rânduri că va majora semnificativ tarifele vamale pentru produsele europene.

”Au fost unele declarații însă noua administrație americană își va prelua atribuțiile săptămâna următoare”, a declarat Ola Kallenius.

Citește și
Nominalizări la Premiul Nobel pentru Pace 2026. Zelenski și Trump se află printre numele vehiculate