De ce apare fostul premier Adrian Năstase, într-o fotografie de la parada militară din Beijing în imediata apropiere a liderilor Xi Jinping și Vladimir Putin. Întrebarea zilei de 3 septembrie 2025. Au apărut tot felul de ipoteze și reacții indignate. Eu am văzut câteva explicații puerile la Digi 24. Așa că m-am gândit să vă explic secretul. Există un răspuns simplu, pe care l-am văzut cu ochii mei, când lucram alături de Adrian Năstase în calitate de consultant politic (2001-2004).

Nu este vreun mister complicat. Poziționarea ține de capitalul de reputație acumulat de Adrian Năstase în China, nu de o aliniere politică recentă. Năstase este invitat de Comitetul Central al Partidului Comunist Chinez, adică de la cel mai înalt nivel politic. Nucleul explicației stă în nenumăratele gesturi de prietenie față de China. Cel care îmi vine imediat în minte este vizita oficială din mai 2003, realizată în plin context al epidemiei SARS.

Adrian Năstase și epidemia SARS

În 2003, Organizația Mondială a Sănătății a emis primele avertismente de călătorie din istoria sa pentru Hong Kong și Guangdong. Apoi pentru Beijing și Shanxi. Vecinii au închis frontierele, iar companiile aeriene au tăiat masiv zborurile. Cupa Mondială feminină a fost mutată din China în SUA.

După începutul ezitant, autoritățile au permis accesul OMS, iar cazurile au scăzut. Avertismentul pentru Beijing a fost ridicat pe 24 iunie 2003. de către OMS.

Adrian Năstase a sfidat pericolul și s-a dus în vizită oficială. Gest interpretat la Beijing drept o probă de încredere și solidaritate. În logica protocolului chinez, asemenea gesturi sunt ținute minte și răsplătite cu semne vizibile de considerație.

Al doilea element privește biografia și memoria instituțională chineză. Angelo Miculescu, tatăl soției lui Adrian Năstase, a fost ambasador al României la Beijing, fapt care ar fi consolidat punți timpurii de încredere și o familiaritate aparte cu mediul politic, diplomatic și academic chinez. Această filiație nu reprezintă doar o notă de subsol, ci o cheie de acces la coduri locale, ceremoniale și canale informale care cântăresc în aranjamentele de protocol.

Citește și
Nominalizări la Premiul Nobel pentru Pace 2026. Zelenski și Trump se află printre numele vehiculate