Explicațiile guvernatorului BNR> S-a renunțat la orizontul aderării la moneda euro în momentul în care s-a renunțat la o țintă fiscal-bugetară. Iar asta a fost o decizie politică. Am trăit aceste lucruri și pot să vorbesc liber”, a spus marți guvernatorul BNR Mugur Isărescu, la prezentarea Raportului privind inflația.
Explicațiile guvernatorului BNR> Nu am îndeplinit condițiile. Prin 2013-2014- 2015 îndeplineam criteriile de aderare. Chiar președintele Băsescu a stabilit o dată țintă. Dar apoi, s-a considerat politic că datoria publică e prea mică și că putem să ne folosim de acest avantaj. Și aproape toate partidele și guvernele care s-au perindat n-au mai ținut la această țintă fiscală”, spune Isărescu.
„Și nu a fost un singur partid”
Actualul guvernator, care a fost și premier în anul 2000, spune că nu e vorba de un singur partid care să ne fi îndepărtat de Eurozonă.
„Și nu a fost un singur partid care… toți au mers pe linia asta, să apese mai mult sau mai puțin pe stimularea fiscală. În 2018 a fost ultima ședință pe această temă, dacă mi-aduc aminte la Academia Română. Pe urmă am renunțat și noi la toate comitetele pe care le aveam pentru a trece la euro. Și am avut vreo trei comitete, inclusiv unul tehnic, legat de partea legată de numerar- cum se aduce numerarul în euro în țară, cum se distribuie. …Eram foarte avansți. Acum, dacă corecția fiscală înseamnă 5 sau 7 ani, înseamnă că mai discutăm despre euro peste 5-7 ani”, a mai spus Isărescu.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro
