Guvernul ia în considerare o indexare a pensiilor în 2025, posibil începând cu 1 septembrie, iar o creștere de 12% ar însemna, de exemplu, o majorare cu 240 de lei pentru pensiile de 2.000 de lei, însă decizia finală depinde de aprobarea bugetului. Informațiile venite dinspre Guvern arată că se discută tot mai multe despre o indexare a pensiilor în 2025. Gândul vă arată care sunt pensiile care ar putea fi mărite cu 240 de lei în acest an.

Deocamdată, nu se știe data la care pensiile ar urma să se indexeze, una dintre variantele vehiculate fiind 1 septembrie.

Citeşte şi: Alina Sorescu, despre divorțul finalizat: „Am trăit ani de umilință și amenințări”

Cert este că Executivul ar avea în vedere această indexare, pe măsură ce avansează discuțiile despre buget, potrivit newsweek.ro.

Dinspre Ministerul Finanțelor Publice nu se face niciun comentariu pe această temă, poziția oficială fiind aceea că se așteaptă finalizarea bugetului pe anul 2025 pentru a cunoaște cu exactitate de ce bani dispune statul.

Potrivit sursei citate, indexarea pensiilor, dacă va avea loc în septembrie, nu înseamnă că seniorii României vor lua și diferențele dintre pensia indexată și cea pe care o primesc acum, pe perioada ianuarie-august.

De asemenea, prin amânarea indexării pensiilor timp de 8 luni, Guvernul face o economie de nu mai puțin de 13 miliarde de lei la bugetul de stat.

Potrivit calendarului anunțat, pensia trebuia indexată la 1 ianuarie 2025 cu 12%, reprezentând valoarea inflației pe anul 2023 (10,2%), la care se adăuga 50% din creșterea venitului mediu brut.

Nu se știe dacă pensiile vor fi indexate anul acesta tot cu 12% sau cu un procent mai mic.

Totuși, Newsweek a realizat o simulare a creșterii pensiilor pornind de la indexarea de 12%. Iată care sunt calculele.

Citește și
Euro a depășit pragul de 5,1 lei: În spațiul public se acreditează ideea că ar fi din cauza debarcării Guvernului Bolojan | Românii au fost speriați cu aceeași marotă și la alegerile prezidențiale din 2025