Un document intern al Departamentului de Stat al Statelor Unite, consultat de publicația Axios, arată că Livrările de arme în valoare de peste 5 miliarde de dolari, destinate aliaților NATO și Ucrainei, sunt blocate din cauza shutdown-ului guvernamental. Criza a ajuns la a 40-a zi și este cea mai lungă din istoria SUA, având un impact semnificativ asupra funcționării instituțiilor federale.

Livrările către Danemarca, Polonia și Croația, afectate

Potrivit unui înalt oficial al Departamentului de Stat, întârzierea exporturilor afectează atât aliații și partenerii internaționali ai Statelor Unite, cât și companiile din industria americană de apărare. Printre echipamentele blocate se numără rachete AMRAAM, sisteme de luptă Aegis și lansatoare HIMARS, destinate unor țări precum Danemarca, Polonia și Croația.

Oficialul subliniază:

„Acest lucru afectează în mod real atât aliații și partenerii noștri, cât și industria americană, care nu poate livra multe dintre aceste capacități critice în străinătate.”

Situația provoacă un dezechilibru pe frontul din Ucraina

Deși nu este clar dacă toate exporturile sunt destinate direct Ucrainei, Axios notează că în multe cazuri, livrările către aliații NATO sunt redirecționate pentru sprijinirea efortului ucrainean de apărare. Blocajul afectează atât vânzările guvernamentale directe, cât și acordarea de licențe de export pentru companiile americane din domeniul apărării.

Legea și birocrația, paralizate de lipsa personalului

Legea privind controlul exporturilor de arme impune Congresului SUA să analizeze propunerile de vânzare, iar procesul este coordonat de angajați specializați din cadrul Departamentului de Stat. În contextul shutdown-ului, personalul Biroului de Afaceri Politico-Militare funcționează la doar un sfert din capacitatea obișnuită.

Citește și