Zona se va închide pentru mașini și va fi dedicată comunității, aducând în mijlocul străzii concerte, ateliere și cinema în aer liber.
Asociația ARCEN organizează în weekendul 19-20 septembrie o nouă ediție a evenimentului „Masa nesfârșită”, marcată pentru prima dată în sezonul de toamnă, chiar în weekendul în care Bucureștiul împlinește 567 de ani de la prima atestare documentară.
O ediție aniversară sub semnul comunității și al tradiției
Aflată la al treilea an consecutiv în care revine în mijlocul străzii, celebra instalație – o copie a operei concepute de arhitectul francez Olivier Vadrot, cu o lungime de 180 de metri – transformă intersecția din zona „La Mița Biciclista” într-un spațiu pietonal de socializare. Timp de două zile, între orele 10:00 și 22:00, vecinii, prietenii și trecătorii se pot reuni în cadrul unei platforme de dialoguri despre oraș, ateliere, jocuri și proiecții de cinema în aer liber.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro



Povesteacasei.ro