Programul Visa Waiver nu este doar un simplu program de călătorie în SUA. Ministerul Afacerilor Interne a explicat că acest program este şi unul de securitate. De asemenea, români vor avea de respectat anumite condiții pe teritoriul SUA.
Programul Visa Waiver este un mecanism al securității
Ministerul Afacerilor Interne a subliniat că programul Visa Waiver nu este doar un sistem de simplificare a călătoriilor, ci și un mecanism de asigurare a securității.
„La 10 ianuarie 2025, secretarul pentru securitate internă al Statelor Unite ale Americii, domnul Alejandro MAYORKAS, a anunţat includerea României în Programul Visa Waiver, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Washington. Apartenenţa României la Program presupune că cetăţenii români vor putea călători în SUA fără viză timp de până la 90 de zile pentru turism sau afaceri, singura obligativitate fiind înregistrarea în Sistemul Electronic de Autorizare a Călătoriilor (ESTA), arată MAI.
Potrivit comunicatului emis de Ministerul de Interne, „procesul de aderare a României la Programul Visa Waiver a fost un proces complex, la care MAI a avut o contribuţie determinantă, care a presupus îndeplinirea mai multor criterii tehnice prevăzute de legislaţia americană, precum şi alinierea prevederilor şi politicilor interne în domeniul securităţii la standardele şi cerinţele Programului, pe linie de contraterorism, schimb de informaţii poliţieneşti, imigraţie, documente de călătorie şi de identitate, screeningul călătorilor. Asigurarea integrităţii procesului de eliberare a documentelor de călătorie, precum şi introducerea biometriei în acordarea cetăţeniei române au reprezentat, de asemenea, criterii de securitate importante care au fost îndeplinite de autorităţile române”.
Acest program are în vedere combaterea terorismului şi a migraţiei ilegale
Potrivit MAI, Programul Visa Waiver nu este numai un program de facilitare a călătoriilor ci şi unul de securitate, prin implementarea unor instrumente avansate pentru identificarea rapidă şi prevenirea ameninţărilor la adresa securităţii, respectiv Parteneriatul Consolidat pentru Securizarea Frontierei (EBSP) şi programul Automated Targeting System – Global (ATS-G).





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

