„Consiliul păcii” propus de Trump pentru Gaza, cu posibilitate de extindere și în Ucraina, neliniștește Rusia prin componența sa, care include personalități de rang înalt din Turcia. Chiar dacă Putin a fost invitat de Trump în consiliu, Kremlinul nu este fericit.
În primul rând, dacă Putin ar primi să facă parte din consiliul lui Trump, l-ar costa un miliard de dolari.
În al doilea rând, scriu analiștii militari ruși, redistribuirea sferelor de influență continuă pe scena internațională dominată de Trump, care vrea să dicteze și Rusiei.
Pentru analiștii ruși, acțiunile aparent haotice ale președintelui SUA au un scop foarte bine definit, acela de a servi interesele economice ale establishment-ului de la Washington.
Putin, speriat de împărțirea sferelor de influență între Trump și Erdogan. Va ataca decisiv în Marea NeagrăÎn ultimii ani, Turcia apare tot mai mult în ecuațiile puterii, mereu în opoziție față de interesele Rusiei, mai nou, alături de SUA, cu care a avut mari divergențe în trecut.
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, deși se tot oferă să medieze conflicte în Gaza, în Siria, în Libia, în Ucraina, în țări de pe continentul african, își urmărește cu perseverență propriile interese economice și geopolitice.
Iar până acum, Erdogan a câștigat, iar Putin s-a retras din zonele sale de inters, cea mai mare pierdere fiind Siria, unde oficialii turci sunt acum ca la ei acasă, trasând, împreună cu SUA, politicile Damascului.
Chiar și „cazul Groenlanda” afectează direct activitățile economice maritime ale Rusiei.
Acum, Marea Neagră este zona în care Turcia deranjează cel mai tare interesele Rusiei și aici consilierii militari ai lui Putin recomandă acțiuni militare decisive, pentru că e „zonă de război”.
„Pirateria” SUA față de petrolierele rusești înfurie MoscovaCele mai recente acțiuni de piraterie ale SUA împotriva navelor flotei din umbră nu sunt cu siguranță benefice pentru Moscova.
Cel mai recent eveniment al contracarării comerțului maritim al Rusiei este reținerea de către Italia a navelor cu o încărcătură de metal din Novorossiisk.
Dronele ucrainene au atacat nave ale unor țări terțe în apropierea terminalului Consorțiului Conductei Caspice.
Germania a intrat în Marea Baltică, împiedicând trecerea unei nave rusești.
Marea Britanie a găsit motive legale pentru reținerea navelor rusești.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro
