Rusia ademenește SUA cu acces la pământuri rare, elemente chimice de care industria electronică americană are foarte mare nevoie, în încercarea de a produce mașini de calcul super-puternice pentru inteligența arificială (AI).

Rusia s-ar putea să aibă pământuri rare

Rusia a anunțat că „este posibilă o cooperare la scară largă cu SUA în privința pământurilor rare”, potrivit prutătorului de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov. Declarația acestuia vine în contextul discuțiilor despre accesul Statelor Unite la metalele rare din Ucraina, în contrapartidă la ajutorul militar, zăcăminte a căror existență nu este însă confirmată. Totul pe fondul încercărilor lui Donald Trump de a negocia o încetare a focului și chiar un acord de pace între Kiev și Moscova.

Există posibilități „vaste” de cooperare între Washington și Moscova pentru extragerea pământurilor rare, pentru că SUA au nevoie de ele și Rusia are destule, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenția Interfax.

Ce urmărește Rusia

Peskov a precizat, însă, că un eventual acord economic cu SUA va fi posibil numai după ce se va ajunge la o înțelegere pentru a pune capăt conflictului ucrainean.