Majorarea taxei pe valoarea adăugată (TVA), de la 19 la 21 la sută, este iminentă! Sursa politice susțin că această creștere va fi anunțată oficial de România, la Bruxelles, drept una dintre măsurile prin care să fie redus deficitul bugetar uriaș al țării, cel mai mare din Europa.

Creșterea TVA de la 19 la 21 la sută are șanse maxime să se concretizeze foarte curând, mai precis de la 1 iulie. Măsura, pentru care ar fi convenit reprezentanții partidelor pro-europene, ar urma să fie comunicată oficial la Bruxelles vineri, la reuniune miniștrilor de Finanțe din Uniunea Europeană (ECOFIN).

Informarea UE cu privire la majorarea TVA ar fi un demers prin care România să evite, cel puțin deocamdată, oprirea accesului la banii europeni. Asta în condițiile în care Comisia Europeană, adică guvernul UE, a condiționat accesul la fonduri de luarea măsurilor necesare pentru reducerea deficitului bugetar.

Deficitul bugetar al României a fost de 9,3 la sută în 2024, cel mai mare din UE.

Partidele care urma să participe la viitoarea guvernare ar fi convenit și în privința altor măsuri pe care le consideră necesare pentru evitarea unui colaps economic. Una dintre acestea este eliminarea scutirilor de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), această facilitate urmând să fie menținută doar pentru românii cu pensii mici.