Abonamentul DRU oferă o reducere de 70% față de prețurile de listă, prețuri care sunt la nivelul mediu sau sub acesta, comparativ cu piața din România. Implantul dentar are un preț de listă de 720 euro (3.600 lei), iar prin reducerea de 70%, pacientul beneficiază de un implant dentar la ~215 euro (1.080 lei). Lucrarea All-on-4 are un preț de listă de 5.000 euro (25.000 lei), în timp ce costul acesteia cu abonament este de 1.500 euro (7.500 lei).
Românii din diaspora se confruntă adesea cu provocări în menținerea sănătății dentare, de la costurile ridicate ale tratamentelor în străinătate până la accesul limitat la servicii în limba maternă. Conform datelor recente, România se află la coada clasamentului european în ceea ce privește frecvența vizitelor la dentist: doar 1 din 4 români bifează controlul stomatologic anual, iar 8 din 10 amână programarea la medic ani la rând. În topul motivelor pentru care oamenii evită dentistul se află lipsa banilor, frica și lipsa timpului – factori ce îi afectează atât pe cei din țară, cât și pe românii plecați peste hotare.
Tendința de a amâna tratamentele până devin absolut necesare se regăsește și la comunitățile de români din străinătate. 80% dintre români preferă să amâne sau să sară peste vizita la medic chiar și atunci când apar dureri de dinți, apelând la analgezice în locul tratamentului. În diaspora, la aceste bariere se adaugă și prioritățile financiare diferite: mulți români aleg să economisească sau să trimită bani familiei, amânând investițiile în propria sănătate dentară până la vizita periodică acasă.
„Am lansat abonamentul DRU în urmă cu aproximativ 3 ani pentru că îmi doream și, în continuare, îmi doresc să pot să ajut cât mai mulți pacienți să aibă o dantură sănătoasă și un zâmbet frumos. Am înțeles, în urma unei analize de business că, pentru a putea susține costuri cu 70% mai mici față de nivelul pieței din România, trebuie atât eu, cât și echipa mea să muncim mai mult, să ne asumăm că în loc de 1-2 operații pe zi, trebuie să facem 8, poate chiar 10 intervenții chirurgicale. Este un business care crește prin volum, nu printr-o marjă mare pe intervenție, cum se practică în mod obișnuit, iar pentru mine aceasta este cea mai mare fericire: fac ceea ce îmi place și, astfel, pot să ajut mult mai mulți români să beneficieze de o dantură sănătoasă.”, a spus Dr. Alin Udeanu, fondatorul clinicii DRU și medic specialist în chirurgia dento-alveolară.
Practic, abonamentul DRU – un concept unic în România – elimină barierele financiare care îi făceau pe mulți să amâne vizita la dentist. Achitând o taxă fixă anuală de 2.400 lei (echivalentul a ~200 RON lunar), pacientul beneficiază timp de 12 luni de orice tratament stomatologic necesar la un cost cu 70% mai mic (plătește doar 30% din prețul listat al procedurilor). Acest model revoluționar, asemănător cu un plan “all-inclusive” în stomatologie, permite și accesul la proceduri complexe precum implanturile dentare premium, implanturi Zigomatice, lucrări All-on-4, All-on-6 sau tratamente complete pentru parodontoză. Abonamentul DRU acoperă toată gama de servicii, de la simple consultații și igienizări de rutină până la implanturi și lucrări protetice avansate, oferind chiar și garanție pentru lucrări (un fel de “CASCO dentar” pentru toate lucrările efectuate în cadrul Abonamentului), astfel încât dacă o componentă sau un implant este deteriorat, atunci acestea sunt înlocuite cu 0 costuri suplimentare, din partea pacientului.
Aproximativ 67% dintre românii care călătoresc în scop medical o fac pentru servicii dentare, ceea ce plasează stomatologia în topul motivelor pentru turismul medical. Pentru a sprijini această tendință de turism medical dentar, Clinica DRU a început să dezvolte parteneriate cu clinici din țară, primul partenere regăsindu-se în Pitești.
„Abonamentul DRU a fost deja confirmat de piață în clinica DRU, din București, astfel că am decis crearea unei rețele de clinici partenere, care să opereze sub aceleași prețuri de listă și care să ofere aceleași servicii și discounturi pe care le oferim și noi, în clinica din București. În acest moment, avem un prim-parteneriat cu clinica Trivale, din Pitești și am deschise mai multe discuții cu alte clinici din țară. Îmi doresc să putem fi prezenți în cât mai multe orașe din țară cu acest abonament pentru că zâmbetul este un lucru serios și trebuie tratat ca atare.”, a concis Dr. Alin Udeanu.