Statele Unite ale Americii au prezentat aliaților europeni un proiect de plan pentru încetarea focului în Ucraina care include o potențială reducere a sancțiunilor impuse Moscovei și lăsarea teritoriile ucrainene ocupate sub controlul forțelor ruse, relatează vineri Bloomberg, citând, sub protecția anonimatului, oficiali europeni familiarizați cu această chestiune.
Teritoriile ocupate din Ucraina rămân ale Rusiei. Propunerea a fost prezentată în timpul discuțiilor de joi de la Paris, în contextul vizitei șefului diplomației americane, Marco Rubio, discuții la care au participat oficiali din Marea Britanie, Germania, Franța și Ucraina, notează The Moscow Times și The Kyiv Independent.
Potrivit Departamentului de Stat al SUA, planul subliniază viziunea Washingtonului pentru o „pace durabilă și de durată” și a fost împărtășit cu „toate părțile” în urma discuțiilor recente dintre secretarul amrican de stat Marco Rubio și ministrul rus de externe Serghei Lavrov.
Bloomberg scrie că propunerea SUA ar îngheța războiul de-a lungul liniilor de front actuale, lăsând efectiv teritoriul ucrainean ocupat sub controlul Rusiei.
Nu este clar dacă Statele Unite propun recunoașterea controlului de facto al Mocovei asupra teritoriilor ocupate sau recunoașterea de jure că acestea aparțin Federației Ruse.
De asemenea, planul blochează cererea Ucrainei de a adera la NATO, în schimbul ridicării unor sancțiuni care nu au fost specificate.
Cadrul propus de SUA nu constituie o soluție finală și ar necesita discuții suplimentare cu Ucraina, potrivit Bloomberg. Discuțiile ulterioare sunt programate să aibă loc la Londra săptămâna viitoare.
Unul dintre oficialii citați a precizat pentru Bloomberg că aliații europeni nu iau în calcul să recunoască teritoriile ucrainene ocupate ca fiind ale Rusiei.
Deși prestigioasa publicație americană nu a specificat ce sancțiuni ar putea fi ridicate, Kremlinul a afirmat că reducerea sancțiunilor este o condiție prealabilă pentru restabilirea relațiilor cu Washingtonul. În special, oficialii ruși au insistat pentru ridicarea restricțiilor legate de aviație.
Avertismentul lui Rubio
Înainte de a părăsi Franța, Rubio a declarat că orice acord de pace viitor ar putea implica reducerea sancțiunilor și a acordat negociatorilor câteva „zile” pentru a stabili dacă o încetare a focului este realizabilă. Cu toate acestea, luna trecută, liderii Uniunii Europene au convenit să înăsprească sancțiunile împotriva Rusiei.
Șeful diplomației americane a declarat că preşedintele Donald Trump este încă interesat de un acord de pace, dar are multe alte priorităţi în lume şi este dispus să treacă mai departe, dacă nu există semne de progres.
„Trebuie să stabilim în zilele următoare dacă (pacea) este fezabilă sau nu, iar dacă nu este posibilă, trebuie să mergem mai departe”, deoarece „Statele Unite au şi alte priorităţi”, a declarat Rubio, pe aeroportul Le Bourget din Paris înainte de a se urca în avion.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro
