Fostul prim-ministru Theodor Stolojan a afirmat, la Digi24, că PNL ar trebui să renunțe la ideea menținerii cotei unice de impozitare, liberalul susținând că aceasta și-a îndeplinit deja rostul și acum este necesară o regândire a filosofiei fiscale.
„PNL, partid din care fac și eu parte, are o și el o mantră, să nu renunțăm la cota unică”, a comentat Theodor Stolojan adăugând că nu a fost realizat niciun studiu care să justifice menținerea cotei unice în contextul economic actual al României.
Stolojan a spus că, în momentul în care cota unică a fost introdusă, măsura a fost gândită ca una temporară, menită să reducă decalajele de dezvoltare față de Uniunea Europeană.
„A sosit timpul să modificăm cota unică în această etapă. Eu am susținut-o în 2005 și aveam în minte foarte limpede ceea ce mulți dintre colegii mei aveau atunci în minte, anume că această cotă unică își va produce efectul benefic până la recuperarea decalajelor”, a spus Stolojan.
El a amintit că România a ajuns în 2024 la un PIB pe cap de locuitor aproape 80% din media UE, ceea ce reprezintă un progres suficient din perspectiva utilității cotei unice de impozitare.
„Trebuie să ne punem și noi întrebarea de ce majoritatea țărilor din Uniunea Europeană au un alt sistem de impozitare decât cota unică”, a mai spus Theodor Stolojan.
Pe de altă parte, fostul premier a criticat instituirea unei taxe de solidaritate pentru veniturile de peste 10.000 de lei lunar, afirmând că pragul este fixat prea jos. Astfel, va fi lovită clasa de mijloc, cea care ar trebui stimulată. Stolojan a spus că un prag de 20.000 de lei ar fi unul mai rezonabil.
Măsuri superficiale vs. reforme reale: avertismentul lui Stolojan
Fostul premier a subliniat că reformele fiscale trebuie să aibă o fundamentare solidă, iar schimbările propuse să fie parte a unei strategii mai largi. El a atras atenția că guvernarea actuală riscă să recurgă la soluții rapide, fără a analiza cu adevărat ce anume nu funcționează în sistemul fiscal românesc.
„Întrebarea care trebuie pusă este: de ce vrei să introduci o taxă? Ce înseamnă această taxă? Ce impact are? Poate înlocui alte venituri bugetare care sunt instabile sau greu de colectat? Sunt întrebări esențiale, iar dacă nu ai aceste răspunsuri, totul se reduce la improvizații”, a punctat Stolojan.
El a avertizat asupra pericolului de a genera instabilitate economică și de a pune o presiune suplimentară pe contribuabili, într-un moment în care economia are deja dificultăți vizibile.
Critici dure la adresa tăierilor bugetare generalizate





Curierulnational.ro
Observatornews.ro
