Piața rezidențială din București și Ilfov a început să arate primele semne de scădere, în contextul în care numărul total al tranzacțiilor din primul semestru al anului 2025 este cu 10% mai mic comparativ cu aceeași perioadă din 2024, arată datele i.o

În București tranzacțiile cu locuințe noi (construite începând cu 2010), continuă să scadă, indicând o potențială recalibrare a cererii pe fondul prețurilor ridicate, fiind înregistrate puțin peste 6.000 de tranzacții, cea mai mică cifră din ultimul an.

În județul Ilfov se remarcă o ușoară creștere a tranzacțiilor, semn că zona rămâne atractivă datorită prețurilor mai mici și terenurilor încă disponibile pentru dezvoltare. În al doilea trimestru al anului, numărul de tranzacții a fost cel mai mare din ultimele 12 luni.

Evoluția prețurilor de vânzare și a chiriilor

Prețurile de vânzare ale apartamentelor din București au crescut cu aproape 9,3% în primul semestru din 2025, cea mai mare parte a acestei creșteri fiind înregistrată în trimestrul al doilea, respectiv 10,2% față de T2 2024, ajungând la nivelul de 2.108 Euro pe mp util.

Creșteri de preț au fost înregistrate în majoritatea cartierelor din București, excepție făcând zona de Vest (Drumul Taberei, Militari, Giulești, Crângași, Ghencea), Sud-Vest (Rahova, Giurgiului), precum și unele cartiere de top unde prețurile erau deja ridicate.