Trei puiuți de cățel, cu vârsta de până la două luni, au fost salvați de la îngheț după ce au fost abandonați pe Strada Pecineaga, Sectorul 5, în noaptea de 12 ianuarie. Blănoșii erau plasați într-o cutie de carton găurită pentru a putea respira și erau izolați pe un strat de paie. Din fericire, un trecător a auzit scâncetele lor și a anunțat imediat Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), care a intervenit rapid pentru a-i salva. Temperaturile scăzute ar fi putut pune în pericol viața puilor, iar reprezentanții ASPA au subliniat că astfel de gesturi sunt inacceptabile și nu pot fi justificate.

ASPA București a transmis un mesaj de avertisment privind abandonul animalelor, amintind că, la sfârșitul aceleași săptămâni, alți cinci pui de cățel au fost aruncați într-un sac de rafie lângă o pubelă de gunoi, pe Strada Aleea Bacău din Sectorul 5. Acești pui au fost și ei salvați la timp.