Administrația Trump le-a transmis marilor companii petroliere americane că revenirea în Venezuela și investițiile consistente în sectorul energetic reprezintă o condiție-cheie pentru recuperarea despăgubirilor rezultate din exproprierile de acum două decenii.

Oficiali ai Casei Albe și ai Departamentului de Stat au discutat, în ultimele săptămâni, cu directorii principalelor companii petroliere americane, subliniind că reintrarea pe piața venezueleană și finanțarea refacerii industriei energetice ar fi esențiale pentru recuperarea activelor expropriate în anii 2000, potrivit unor surse apropiate negocierilor, citate de Reuters.

Trump cere companiilor petroliere SUA investiții masive în Venezuela pentru recuperarea datoriilor istorice

În urmă cu aproximativ două decenii, Venezuela a expropriat activele mai multor companii petroliere internaționale care au refuzat să acorde un control operațional sporit companiei de stat PDVSA, așa cum solicitase atunci președintele venezuelean Hugo Chavez.

Unele grupuri, precum Chevron, au ales să rămână în Venezuela prin parteneriate cu PDVSA. În schimb, rivalii Exxon Mobil și ConocoPhillips au părăsit țara și au apelat la arbitraj internațional pentru recuperarea pierderilor.

Președintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că firmele americane sunt pregătite să revină în Venezuela și să investească în relansarea sectorului petrolier, la scurt timp după capturarea și înlăturarea de la putere a lui Nicolas Maduro de către forțele americane.

Potrivit surselor, oficialii americani le-au transmis liderilor din industrie că, într-un scenariu fără Maduro la conducere, companiile ar trebui să suporte inițial din fonduri proprii investițiile necesare pentru refacerea industriei petroliere venezuelene. Abia într-o etapă ulterioară ar putea fi discutată recuperarea datoriilor rezultate din exproprieri.

Miza financiară este uriașă

Citește și
Nominalizări la Premiul Nobel pentru Pace 2026. Zelenski și Trump se află printre numele vehiculate