Propunerea președintelui rus Vladimir Putin privind o încetare a focului în schimbul cedării teritoriilor din estul Ucrainei a fost respinsă atât de oficialii ucraineni, cât și de liderii din Ucraina și Europa, relatează Wall Street Journal (WSJ), citând surse diplomatice occidentale.
În locul ofertei Kremlinului, reprezentanții din Ucraina și Europa. Ucrainei au prezentat o contraofertă oficialilor americani,înainte de întrevederea programată între Donald Trump și Vladimir Putin, care urmează să aibă loc pe 15 august, în Alaska.
Doi oficiali europeni familiarizați cu discuțiile au declarat că planul Moscovei, transmis în cadrul unor consultări desfășurate în Regatul Unit, prevede încetarea ostilităților în schimbul cedării de către Ucraina a unor zone din regiunea Donețk aflate încă sub controlul său. Propunerea a fost respinsă de partea ucraineană și de aliații săi europeni.
Reacția a venit din partea Regatului Unit, Germaniei, Franței și Ucrainei, care au respins ideea ca o soluție de pace să includă transferuri unilaterale de teritoriu. Întâlnirea dintre Putin și emisarul american Steven Witkoff, desfășurată recent la Moscova, a fost urmată de decizia lui Trump de a amâna impunerea unor sancțiuni suplimentare și de a accepta organizarea unui summit cu Putin, programat pentru 15 august, în Alaska.
Contraoferta europeană
Surse europene citate de WSJ au precizat că Uniunea Europeană urmărește stabilirea unei poziții comune cu Ucraina, subliniind că orice eventuală negociere de pace cu Rusia trebuie să includă participarea UE și să respecte suveranitatea Kievului. În același timp, mai multe capitale europene și-au exprimat îngrijorarea că discuțiile dintre Trump și Putin ar putea conduce la un acord impus Ucrainei, fără o consultare prealabilă.
Contraoferta europeană, elaborată în coordonare cu Ucraina, stipulează că orice discuție privind statutul teritoriilor ocupate trebuie să fie precedată de o încetare completă a focului. De asemenea, orice eventual schimb de teritorii ar trebui să se bazeze pe reciprocitate – dacă Ucraina se retrage dintr-o regiune, Rusia ar trebui să facă același lucru în altă zonă.
Documentul include și o clauză referitoare la garanțiile de securitate pentru Ucraina, precum și la posibilitatea aderării la NATO. Potrivit surselor diplomatice, se discută și despre o eventuală renunțare a Moscovei la cererile anterioare privind demilitarizarea Ucrainei și schimbarea conducerii de la Kiev.
În forma discutată, Kremlinul ar fi propus preluarea a aproximativ o treime din teritoriul controlat de Ucraina în regiunea Donețk și înghețarea liniei frontului în alte zone, inclusiv în regiunile Zaporijjea și Herson.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins public termenii propuși, calificându-i drept inacceptabili, și a reiterat că Ucraina nu va ceda niciun teritoriu. Lideri europeni au exprimat, la rândul lor, rezerve cu privire la eficiența oricărui acord încheiat între Trump și Putin fără participarea Uniunii Europene.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro
