Pentru prima dată, guvernul prognozează că euro se va aprecia la mai mult de 5 lei faţă de moneda naţională. Banca Națională a României (BNR) a anunțat marți un curs de referință de 4,9764 lei pentru un euro.

Banca Națională a României (BNR) a anunțat marți un curs de referință de 4,9764 lei pentru un euro, de la un curs de 4,9765 lei înregistrat luni. Dolarul a ajuns la 4,8074 lei, de la un curs de 4,8238 lei.

Toate sectoarele economice ale României vor creşte în 2025, conform ultimei prognoze de la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP). În consecinţă, economia României va accelera la o creştere de 2,5%, după ce în 2024 ar fi crescut cu 1%.

Prognoza instituţiei este baza pentru bugetul României pe anul 2025. PIB al României va fi de 1.912 mld. lei, adică aproximativ 385 mld. euro, în vreme ce salariul mediu pe economie va fi de peste 5.300 de lei net. În aceeaşi vreme, inflaţia medie anuală va fi în scădere, la 4,4%. În prezent, inflaţia este de 5,1%.

Practic, salariile ar creşte mai repede decât inflaţia în 2025, prognozează guvernul. În aceeaşi vreme, pentru prima dată, guvernul prognozează că euro va trece la peste 5 lei, ceea ce ar însemna însă o depreciere a monedei de numai 0,7%.

Guvernul Marcel Ciolacu 2 încă nu a publicat proiectul de buget pentru 2025. Conform declaraţiilor, bugetul ar urma să fie publicat până la finalul lui ianuarie şi aprobat în Guvern şi votat în Parlament la începutul lunii februarie. Creşterea veniturilor la buget se bazează pe creşterea nominală a PIB, deci atât pe creşterea reală a economiei, cât şi pe inflaţie.

Citește și